Profită de efervescența din sectorul rezidențial
Vânzările de BCA, o piață evaluată la aproximativ 70 milioane de euro anual, au înregistrat un plus de 6-7% în primul semestru, pe fondul unui apetit în creștere pentru investițiile în sectorul rezidențial. Jucătorii din piață se așteaptă ca evoluția pozitivă a livrărilor să se mențină la nivelul întregului an.
Piața de blocuri de zidărie termoizolantă a înregistrat o creștere de aproximativ 6% în primul semestru, afirmă Marius Dragne, CEO al producătorului de BCA Xella România.
„Evoluțiile din sectorul rezidențial și-au menținut ritmul din anul precedent. Crește ușor ponderea proiectelor mari private la nivel de piață. Dacă în ultimii ani pe segmentul rezidențial majoritatea construcțiilor noi erau realizate de persoane fizice, acum dezvoltatorii încep să aibă un cuvânt mai greu de spus. Mare parte din noile construcții sunt blocuri construite în mediul urban sau în apropierea unor centre urbane mari“, adaugă Dragne.
Reprezentantul subsidiarei locale a nemților de la Xella estimează că activitatea din lunile de vară a fost una și mai intensă. „Remarcăm o evoluție similară atât a volumului pieței, cât și a valorii acesteia, ceea ce denotă o stabilizare a prețurilor, în sensul că s-au menținut valorile joase din anii precedenți“, a adăugat Dragne.
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Au fost considerați de neînlocuit la conducerea celor mai mari companii din lume. Până când n-au mai fost. Ce s-a întâmplat cu Apple, Uber și Renault după ce și-au pierdut liderii care le-au construit succesul și ce urmează la Nvidia după plecarea lui Jensen Huang, care a zguduie gigantul AIEveniment · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026