Profitul companiilor din România a crescut cu 14%, la 80 de miliarde de lei
ZF va prezenta până la finalul acestei luni evoluția unor indicatori-cheie din viața companiilor în perioada 2008-2015.
ZF va prezenta până la finalul acestei luni evoluția unor indicatori-cheie din viața companiilor în perioada 2008-2015.
Anul 2015 este pentru economia locală anul cu cel mai mare profit net înregistrat de companii, 80 de miliarde de lei (18 mld. euro), cu 14% mai mare față de 2014 și cu 30% peste nivelul raportat în 2008, arată datele de la Registrul Comerțului. Astfel, cu o cifră de afaceri de 1.222 mld. lei (275 mld. euro) și un profit net de 80 mld. lei (18 mld. euro), marja companiilor care au fost pe plus este de 6,5%. Și cifra de afaceri a companiilor din România s-a majorat cu aproape 5% anul trecut. Dacă până anul trecut campionul profiturilor era grupul austriac OMV, singura companie care a reușit chiar să atingă pragul de 1 mld. euro profit, în 2015 cel mai mare câștig raportat în economia locală este al Băncii Transilvania, cu un rezultat net de 2,4 mld. lei, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Doar zece companii și bănci au înregistrat anul trecut un profit net de peste 445 mil. lei (100 mil. euro). Dintre acestea, patru sunt companii de stat (Romgaz, Hidroelectrica, Transgaz și Oltchim – în insolvență), trei bănci (Banca Transilvania, BCR și BRD), o companie antreprenorială (Dedeman Bacău) și doi jucători din auto (Continental Automotive Products și Automobile Dacia).
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026