Profitul net al traderului de cereale Agricultorul, controlat de antreprenorul Ilie Mihai din Bacău, a scăzut cu 9,6% în 2024, la afaceri de 637,7 mil. lei
Agricultorul din Bacău, unul dintre cei mai importanți traderi de cereale și distribuitori de materii prime agricole din zona Moldovei, care oferă și servicii de depozitare, controlat de antreprenorul Ilie Mihai, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 637,7 mil. lei (aproximativ 128,2 mil. euro), în ușoară creștere în lei, de 0,4% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 635,…
Agricultorul din Bacău, unul dintre cei mai importanți traderi de cereale și distribuitori de materii prime agricole din zona Moldovei, care oferă și servicii de depozitare, controlat de antreprenorul Ilie Mihai, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 637,7 mil. lei (aproximativ 128,2 mil. euro), în ușoară creștere în lei, de 0,4% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 635,3 mil. lei (128,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.
Compania din Bârsănești, județul Bacău, a realizat anul trecut un profit net de 41,5 mil. lei (8,3 mil. euro), mai mic cu 9,6% față de anul precedent, când Agricultorul a obținut un câștig net de 45,9 mil. lei (aproximativ 9,2 mil. euro), conform datelor publice. Traderul de cereale a ajuns în 2024 la un număr mediu de 121 de angajați, cu 18 oameni mai mult decât în 2023. Cea mai mare companie din grupul construit și controlat de antreprenorul Ilie Mihai este Agricultorul, a doua companie ca dimensiune este Panimon, care activează în industria de panificație, iar a treia este Agrotehnogrup, care produce cereale și oleaginoase pe 3.000 de hectare. În 2024, seceta a afectat puternic agricultura românească, peste 2 milioane de hectare din cele 5,4 milioane de hectare cultivate cu cereale fiind compromise în diverse grade. Astfel, oferta pe piață a fost mai mică.
Agricultorul din Bacău este unul dintre cei mai importantți traderi de cereale și furnizori de materii prime agricole din regiunea Moldovei. Acesta oferă, de asemenea, servicii de depozitare. În 2024, Agricultorul a investit 13 milioane de lei, cel mai important proiect fiind construcția unei platforme logistice în orașul Onești, conform informațiilor oferite anterior de reprezentanții companiei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026