Versiunea completă
Business Legal

Program de guvernare: Codul de procedură civilă să intre în vigoare la 1 septembrie 2012

Guvernul Ponta își propune, prin programul de guvernare depus la Parlament, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 1 septembrie 2012, iar a noului Cod Penal și a celui de procedură penală în primul semestru al lui 2013, dar și găsirea de soluții optime privind dreptul de proprietate

Dana Curcea - Mediafax · 4 mai 2012 · 2 min de citit

În capitolul referitor la Ministerul Justiției, programul de guvernare depus joi seară la Parlament definiește MJ drept “organ de specialitate al administrației publice centrale, având ca atribuții principale buna funcționare a sistemului judiciar, asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public și apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești”, care va avea ca obligație promovarea următoarele principii fundamentale: “justiția modernă, distributivă de dreptate; justiția aproape de cetățean – factor esențial al coeziunii sociale; drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor respectate, egale pentru toți”.

Progresele în cadrul MCV sunt considerate “prioritate esențială pentru parcursul european al justiției române”.

În acest sens, programul de guvernare menționează: “Realizarea cu prioritate a obiectivelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), iar în acest sens implementarea noilor coduri rămâne un obiectiv fundamental. Inițierea urgentă a unor dialoguri cu colectivele de conducere ale instanțelor judecătorești, cu Consiliul Superior al Magistraturii(CSM), cu asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, cu avocații, notarii, consilierii juridici, în vederea adoptării unui calendar corect și realist, fără sincope sau întârzieri nejustificate, al intrării în vigoare a noilor coduri: intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă (termen estimat: 1 septembrie 2012), precum și pregătirea corespunzătoare a intrării în vigoare a noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală (termen estimat: primul semestru al anului 2013)”.

Citește și