Programul bursei de Paște: fără tranzacții pe 6 și 9 aprilie, în contextul sărbătorilor pascale
Săptămâna aceasta și următoarea vor fi definite de patru ședințe de tranzacționare în loc de cinci, deoarece pe 6 aprilie, de Vinerea Mare, bursa va fi închisă, în vreme ce luni, pe 9 aprilie, în a doua zi de Paște, de asemenea nu se vor putea realiza tranzacții.
Săptămâna aceasta și următoarea vor fi definite de patru ședințe de tranzacționare în loc de cinci, deoarece pe 6 aprilie, de Vinerea Mare, bursa va fi închisă, în vreme ce luni, pe 9 aprilie, în a doua zi de Paște, de asemenea nu se vor putea realiza tranzacții.
Piața de capital bucureșteană a încheiat un prim trimestru din 2018 în topul celor mai mari randamente la nivel global, cu un indice BET, referința bursei locale, al cărui avans a ajuns la 12,4% în trei luni, față de o medie de minus 4,7% la nivel european. Totodată, media zilnică de tranzacționare a ajuns la aproximativ 60 milioane lei, mai mult cu peste 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Rezultatele financiare în general bune și foarte bune plus o politică de dividend generoasă au fost printre factorii care au contribuit la evoluția pozitivă a pieței de capital bucureștene. Cele mai mari aprecieri din constituentele indicelui BET au fost realizate de Banca Transilvania (23%) și Romgaz Mediaș (20,61%), în timp ce la polul opus, cele mai mari deprecieri au fost înregistrate de Digi (-10%) și Transelectrica (-7%).
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026