Programul cash pentru pașapoarte atrage critici
Partidul de guvernământ al Moldovei, Partidul Democrat, a propus modificarea legii cetățeniei în sensul acordării cetățeniei moldovene investitorilor străini bogați ocolindu-se procedurile standard, proceduri care au inclus până acum învățarea limbii și studierea constituției, potrivit emerging-europe.com.

Parlamentul țării este însă divizat cu privire la această propunere, unii parlamentari temându-se că acest pas va duce la deteriorarea reputației Moldovei în ceea ce privește corupția. Numărul celor care pot aplica pentru cetățenie a crescut de la 5.000 la un număr necunoscut, subminând imaginea țării. În plus, numele noilor cetățeni nu este indicat în documente oficiale.
Moldova și-a lansat actualul program de cetățenie prin investiții în septembrie 2017. În conformitate cu acesta, cei care investesc cel puțin 250.000 de euro în imobiliare, obligațiuni guvernamentale sau în fondul public de investiții al țării sunt eligibili pentru obținerea cetățeniei.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026