Programul Prima casă nu va mai merge în aceleași condiții
Ministrul finanțelor Anca Dragu a declarat ieri că se analizează oportunitatea continuării programului Prima casă, urmând să fie luată și anunțată o decizie în scurt timp, dar, potrivit ministrului, o prelungire a programului „poate nu ar fi oportună în aceleași condiții“.
Ministrul finanțelor Anca Dragu a declarat ieri că se analizează oportunitatea continuării programului Prima casă, urmând să fie luată și anunțată o decizie în scurt timp, dar, potrivit ministrului, o prelungire a programului „poate nu ar fi oportună în aceleași condiții“.
„În acest moment finalizăm o analiză a acestui program, este un program de succes, a fost un program de succes în anii precedenți, avem peste 160.000 de proiecte pe Prima casă“, a declarat Dragu, la finalul ședinței săptămânale a Executivului. Întrebată dacă ar mai fi oportună prelungirea programului Prima casă, inițiat în 2009, Anca Dragu a precizat: „Poate nu ar fi opurtună în aceleași condiții“.
Anca Dragu a mai spus că sunt analizate toate posibilitățile și că motivele care ar putea înclina împotriva continuării programului Prima casă sunt legate de o creștere accelerată a creditului în afara programului și o lichiditate foarte buna în bănci, care „nu ar mai necesita atâta sprijin din partea statului“.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026