Proiect de 397 mil. lei pentru reabilitarea, extinderea, supraetajarea și modernizarea Corpului H al Spitalului Județean Brașov
Consiliului Județean Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici, la faza de studiu de fezabilitate, pentru obiectivul de investiții ’’Reabilitare, modernizare, extindere și supraetajare Corp H în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov’’, valoarea investiției fiind de 397 mil. lei (aproximativ…
Consiliului Județean Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici, la faza de studiu de fezabilitate, pentru obiectivul de investiții ’’Reabilitare, modernizare, extindere și supraetajare Corp H în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov’’, valoarea investiției fiind de 397 mil. lei (aproximativ 80 mil. euro). Durata de execuție a obiectivului este de 36 de luni, potrivit unui comunicat de presă transmis de CJ Brașov.
’’Având în vedere că acest proiect a primit recent avizul favorabil al Ministerului Sănătății pentru implementarea lui prin intermediul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești, finanțarea ar urma să fie asigurată în cea mai mare parte din această sursă, respectiv 381.689.033,32 lei, la care se adaugă o cofinanțare din bugetul Județului Brașov în valoare de 15.408.120 lei’’, se arată în comunicatul de presă transmis de CJ Brașov.
Potrivit proiectului de investiții, Corpul H din cadrul staționarului central al Spitalului Clinic Județean de Urgență va dispune de subsol, parter, trei etaje și un etaj tehnic, urmând să aibă o suprafață construită la sol de 2.543 mp și o suprafață desfășurată de 10.537 mp. Imobilul va fi consolidat, curțile de lumină existente se vor închide, devenind spații utile pe toate etajele, iar întreaga construcție va fi supraetajată.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026