Versiunea completă
ZF Transilvania

Proiect european de 2,2 mil. euro pentru modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Aiud

Primăria Aiud, județul Alba, a accesat un proiect european de peste 11 mil. lei (aproximativ 2,2 mil. euro) pentru reabilitarea întregii rețele de iluminat public a orașului, în lungime de peste 72 km. Proiectul presupune reducerea la jumătate a consumul…

Robert Manea · 19 mai 2020 · 2 min de citit

Primăria Aiud, județul Alba, a accesat un proiect european de peste 11 mil. lei (aproximativ 2,2 mil. euro) pentru reabilitarea întregii rețele de iluminat public a orașului, în lungime de peste 72 km. Proiectul presupune reducerea la jumătate a consumul anual de energie primară utilizat de iluminatul public în municipiul Aiud și creșterea gradul de iluminare urbană. Finanțarea nerambursabilă este alocată prin Axa prioritară 3.1 a POR 2014-2020, pentru investiții în Regiunea Centru dedicate îmbunătățirii eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, pe operațiunea destinată iluminatului public. Proiectul urmează să fie finalizat până în data de 31 martie 2022.

’’Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Aiud, prin reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminatului public, se înscrie în prioritățile europene cu privire la susținerea sănătății mediului înconjurător. Datorită sistemului modern de iluminat care folosește tehnologia LED și telegestiunea corpurilor aferente, Aiudul va realiza o diminuarea a costurilor cu consumul de energie electrică de aproape 60%, dar și o diminuare a costurilor de întreținere cu peste 80%’’, a declarat Oana Badea, primarul municipiului Aiud, într-un comunicat de presă.

Citește și