Proiect european de 2,5 mil. euro pentru achiziția a șase autospeciale de intervenție
Inspectorate județene pentru situații de urgență din zona de Nord-Vest a Transilvaniei au demarat un proiect european de 11,6 mil. lei (peste 2,5 mil. euro), ce presupune achiziția a șase autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime.
Inspectorate județene pentru situații de urgență din zona de Nord-Vest a Transilvaniei au demarat un proiect european de 11,6 mil. lei (peste 2,5 mil. euro), ce presupune achiziția a șase autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime.
Beneficiarii proiectul ”Îmbunătățirea dotării cu echipamente a bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență din Transilvania de Nord – Etapa a III-a’’ sunt cele 6 inspectorate județene pentru situații de urgență din Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Dutata de implementare a proiectului este de 18 luni.
Printre proiectele de viitor care vor putea contribui la îmbunătățirea bazelor operaționale pentru intervenții în situații de urgență se află și înființarea unui poligon de antrenament regional, reabilitarea unor clădiri în care vor fi depozitate echipamentele în cazul intervențiilor de urgență sau punerea în funcțiune a heliportului.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026