Versiunea completă
Business Legal

Proiect malpraxis: Litigiul poate fi soluționat amiabil, cuantumul daunelor morale - plafonat

Pacienții pot soluționa litigiul amiabil în cel mult șase luni, cuantumul daunelor morale va fi plafonat, iar medicii pot fi asigurați pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare, potrivit unui proiect de modificare a legislației malpraxisului.

Elvira Gheorghita - Mediafax · 20 iunie 2013 · 1 min de citit

Pacienții pot soluționa litigiul amiabil în cel mult șase luni, cuantumul daunelor morale va fi plafonat,  iar medicii pot fi asigurați pentru incidente petrecute cu până la trei ani înaintea încheierii contractului de asigurare, potrivit unui proiect de modificare a legislației malpraxisului.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătății Raed Arafat a explicat, joi, propunerile de modificare a Legii sănătății (Legea nr. 95/ 2006), la Titlul XV, referitor la malpraxis.

“Vorbim doar despre o propunere care va fi supusă dezbaterii publice, timp de o lună, începând de vineri și nu de un document final. Prin acest proiect, pacienții nu vor avea obligații de plată în soluționarea amiabilă, vor avea la dispoziție șase luni pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă, și, mai mult, pentru prima dată vor avea acces la documentele medicale ale cazului, până acum acestea putând fi date numai la cererea instanțelor”, a explicat secretarul de stat.

Citește și