Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, estimat la 4 miliarde de euro, intră în linie dreaptă
OMV Petrom și Romgaz au depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) declarația de descoperire comercială pentru perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, declarație care atestă de fapt rentabilitatea economică a proiectului.
♦ Prima producție de gaze este așteptată la începutul anului 2027, iar decizia finală de investiție a titularilor – OMV Petrom și Romgaz – este estimată la mijlocul anului viitor.
OMV Petrom și Romgaz au depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) declarația de descoperire comercială pentru perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, declarație care atestă de fapt rentabilitatea economică a proiectului.
În cadrul conferinței ZF Energie de luni 12 decembrie, Răzvan Nicolescu, membru în consiliul de supraveghere al OMV Petrom, a precizat că nu decizia finală de investiție este importantă, care este o procedură internă a companiei, ci decizia de declarare a comercialității zăcământului. „Din acest moment, încep să curgă termenele și se intră în noua fază, de exploatare.“
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026