Versiunea completă
Business Legal

Propunere ZF: Primul proiect făcut din banii din PNRR să aibă ștampila PNNR. Deși se vorbește de trei ani de PNRR și a fost aprobat de 9 luni, primii bani din PNRR ar putea fi cheltuiți abia peste un an

Ziarul Financiar propune ca prima investiție din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fie că este vorba de o autostradă, un parc de panouri solare sau de o bancă într-un parc, să aibă ștampila P N N R pe ea.

Corina Matei · 10 iulie 2022 · 1 min de citit

♦ Primul contract de finanțare prin PNRR va fi semnat în cel mai bun caz toamna aceasta.

Ziarul Financiar propune ca prima investiție din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fie că este vorba de o autostradă, un parc de panouri solare sau de o bancă într-un parc, să aibă ștampila P N N R pe ea. Este în acest moment un astfel de proiect pe care să se pună ștampila PNRR? Deși PNRR se pregătește de doi ani și a fost aprobat de la începutul toamnei trecute, primul contract de finanțare va fi semnat cel mai devreme în toamnă, iar prima plată se va face abia peste un an.

„Estimăm că primele contracte prin PNRR se vor semna în luna octombrie a acestui an, în T1 2023 se estimează că beneficiarii vor efectua primele achiziții competitive de echipamente, iar primele plăți prin PNRR ar putea ajunge către beneficiari în al doilea semestru din 2023”, spune Dan Bold, business development manager la compania de consultanță REI.

Citește și