Prosumatorii mișcă piața energiei: investițiile celui mai dinamic club din domeniu au depășit pragul de 1 mld. euro. Cât a ajuns să coste un sistem solar de acoperiș și care sunt soluțiile de finanțare?
La jumătatea acestui an, investițiile micilor consumatori de energie care au decis să devină prosumatori au trecut pragul de 1 miliard de euro, aceasta fiind cea mai remarcabilă tendință din sectorul energetic local.
♦ „Sunt de un an de zile prosumator, cu două proiecte, unul conectat la rețeaua Enel (Muntenia Sud – n.red.) și unul la CEZ (Oltenia – n.red.). La Enel, din mai nu am mai primit nicio factură, în timp ce pentru proiectul din rețeaua CEZ sunt probleme la rețea, variațiile mari de tensiune ducând la oprirea instalației. Dar trecând de aceastea, îmi convine să fiu prosumator, chiar dacă proiectele au fost făcute 100% pe banii mei. De ce? Pentru că facturile sunt totuși mai mici, vara aceasta m-am bucurat de aer condiționat din producția proprie, fără consum din rețea, iar cu ce produc vara aproape pot să îmi asigur consumul pentru iarnă“, spune Ovidiu, unul dintre cei 77.638 de prosumatori ai României.
La jumătatea acestui an, investițiile micilor consumatori de energie care au decis să devină prosumatori au trecut pragul de 1 miliard de euro, aceasta fiind cea mai remarcabilă tendință din sectorul energetic local. Dacă pe partea de proiecte de energie verde mari bătălia încă se duce în hârtii, avize sau intenții, clubul prosumatorilor a ajuns la 77.638 de membri, care au montat 973 MW, arată datele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). La finalul lunii martie, de exemplu, numărul prosumatorilor era de 55.244, capacitatea instalată de ei fiind de 636 MW. Dimensiunea cumulată a unităților, care acum a ajuns la 973 MW, este semnificativă, mai ales dacă este comparată cu lipsa acută de investiții, din ultimele decade, în proiecte energetice noi din România.
„Piața națională a prosumatorilor depășește astfel 1 miliard de euro dacă luăm în calcul puterea medie a unei instalații fotovoltaice și costurile tipice pentru instalații de mică putere. Obiectivul programului AFM Casa Verde Fotovoltaice pentru 2023 este de 80.000 de noi prosumatori, alocând în acest sens un buget record de 2 miliarde de lei. Acestora li se vor adăuga prosumatori care vor alege alte modalități de finanțare precum cele oferite de instalatori, bănci sau chiar fonduri proprii“, spune George Constantin, head of research la energiaTa, cel mai important ONG local destinat promovării și susținerii prosumatorilor.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026