Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Prosus, grup din care face parte eMag, scădere de 6% marți la bursa de la Amsterdam după ce principalul activ al companiei, acțiunile la Tencent, s-a prăbușit ca urmare a represaliilor lansate de China asupra sectorului tech

Acțiunile grupului olandez Prosus, din care face parte și eMag, scădeau ieri după amiază cu până la 6,4% în contextul în care Tencent, gigantul chinez din domeniul tehnologiei informaționale, din care Prosus – listat la Amsterdam – deține 28,9%, scădeau…

Corina Matei · 3 august 2021 · 2 min de citit

Acțiunile grupului olandez Prosus, din care face parte și eMag, scădeau ieri după amiază cu până la 6,4% în contextul în care Tencent, gigantul chinez din domeniul tehnologiei informaționale, din care Prosus – listat la Amsterdam – deține 28,9%, scădeau cu peste 6%.

Declinul vine în condițiile în care un trust media controlat de Beijing a descris jocurile video drept un „opiu spiritual”, stârnind temerile cu privire la faptul că autoritățile chineze ar putea continua atacul asupra sectorului de gaming. Acțiunile rivalului NetEase au scăzut la un moment dat cu 15,7%, în timp ce dezvoltatorul de jocuri XD și compania CMGE Technology, care produce jocuri dedicate smartphone-urilor, au înregistrat un minus de 8% și respectiv 13,6%.

În aprilie, Tencent a declarat la Bursa din Hong Kong că Prosus a vândut 191,89 milioane de acțiuni (2%) din cadrul firmei pentru 14,67 miliarde de dolari, în ceea ce a reprezentat cea mai mare vânzare de acțiuni la nivel mondial, conform Reuters. Cotidianul financiar Economic Information Daily, controlat de statul chinez, a publicat marți un articol prin care sublinia faptul că tot mai mulți adolescenți sunt dependenți de jocuri video și le-a solicitat autorităților să controleze mai intens sectorul de gaming. Publicația este afiliată celei mai mari agenții de știri din țară, Xinhua, controlată – de asemenea – de Beijing. Valoarea de piață a gigantului chinez Tencent se prăbușește cu 160 mld. dolari. Acțiunile companiei devin cel mai slab performante la nivel global. Ziarul a citat în repetate rânduri unul dintre cele mai importante jocuri ale Tencent, Honor of Kings, fiind considerat unul dintre cele mai populare jocuri online din rândurile studenților, care se joacă uneori timp de opt ore pe zi.

Citește și