Provocări și tendințe pe o piață de 4 mld. euro
Ultimul an a venit cu scumpiri la materialele de construcții, ca urmare a prețurilor mai mari la materiile prime, care i-au descurajat pe producători. Doar în primul semestru din 2018, materialele de construcții s-au scumpit cu circa 1-3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Majorările de preț vin ca urmare a faptului că industria materialelor de construcții se află în strânsă legătură cu in…
Divizia locală a producătorului de materiale de construcții Joris Ide, parte a grupului Kingspan, a obținut anul trecut peste 40% din venituri din vânzările la export. Astfel, din cifra de afaceri de 127 de milioane de lei pe care a realizat-o în 2017, circa 55 de milioane de lei au reprezentat banii obținuți din exporturi, potrivit datelor transmise de companie.
„Pe lângă scumpirile semnificative ale materiilor prime, anul acesta ne-am confruntat cu intrarea în circuit a unor noi capacități de producție, puse în funcțiune de diverși competitori, din țară sau din piețele învecinate pe care noi evoluăm. Această decizie este greu de explicat în condițiile în care capacitatea totală de producție din zonă depășește deja cu mult cererea, fără să punem la socoteală și cantitățile semnificative care vin din import“, spune Adrian Porfir, manager pentru Europa de Sud-Est în cadrul producătorului de materiale de construcții Joris Ide.
Grupul belgian Joris Ide a fost preluat în 2015 de producătorul irlandez de materiale de construcții Kingspan Group. Până în urmă cu câțiva ani, compania care opera activitatea locală a Joris Ide se numea Megaprofil, însă acum denumirea este Joris Ide SRL. Compania produce la Buziaș, județul Timiș, structuri pentru hale, termoizolații, panouri sandwich și țigle metalice.
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026