Prudență pe Wall Street. Marii administratori de active își reduc expunerea pe tehnologie de teama unei bule AI care ar putea reproduce scenariul „dotcom” de acum 25 de ani. Amundi: „Este dificil de stabilit care vor fi exact companiile pierzătoare și cân
Marile fonduri de investiții la nivel global au început să își recalibreze portofoliile, avertizând asupra unor evaluări nerealiste în sectorul tehnologic american, scrie Financial Times. Pe fondul temerilor că segmentul inteligenței artificiale ar putea reproduce scenariul bulei „dotcom” de acum…
Marile fonduri de investiții la nivel global au început să își recalibreze portofoliile, avertizând asupra unor evaluări nerealiste în sectorul tehnologic american, scrie Financial Times.
Pe fondul temerilor că segmentul inteligenței artificiale ar putea reproduce scenariul bulei „dotcom” de acum 25 de ani, manageri de active precum Amundi sau GQG Partners au început să utilizeze derivate pentru protecție sau chiar să lichideze total deținerile în giganții tech.
„Dacă există sau nu excese pe piața de acțiuni în zona AI nu mai este o chestiune discutabilă, însă este dificil de stabilit care vor fi exact companiile pierzătoare și când va avea loc acest moment al corecției”, a declarat Vincent Mortier, director de investiții în cadrul Amundi, cel mai mare administrator de active din Europa, cu active de 2.300 de miliarde de euro.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026