QS: România are bazele unui învățământ superior solid, provocările vin din lipsa de finanțare. Pentru a face saltul de la regional la global e nevoie de investiții și deschidere către internaționalizare
România are bazele unui sistem de învățământ superior solid, cu universități care reușesc să se mențină în clasamentele internaționale.
♦ „Zece universități din România se numără printre cele mai bune din lume. (…) Prima provocare este subfinanțarea sistemului de cercetare. Multe dintre problemele pe care le au universitățile sunt legate lipsa banilor pentru a se finanța, în special în ceea ce privește sistemul de cercetare.”
România are bazele unui sistem de învățământ superior solid, cu universități care reușesc să se mențină în clasamentele internaționale. Cu toate acestea, lipsa de finanțare și nivelul redus de internaționalizare rămân printre principalele provocări pentru ca învățământul superior local să facă saltul de la relevanță regională la competitivitate globală, arată specialiștii QS, compania britanică ce publică unul dintre cele mai cunoscute clasamente universitare din lume.
„Am ales România datorită talentelor de aici, există o abundență de talente aici. Există atât de mult talent aici datorită sistemului de învățământ superior pe care îl aveți, în România, un sistem cu o reputație înaltă și de înaltă calitate. De aceea suntem aici astăzi. Sesiunea de astăzi este pentru a vă arăta cum să vă mapați reputația, cum să o gestionați și cum să o promovați la nivel global”, a spus Leonardo de Oliveira Andrade, director of Europe, QS, în cadrul unui eveniment organizat de QS la ASE București, care a reunit 31 de universități din România.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026