Radiografia industriei lemnului
Industria lemnului, în care se poate include atât exploatarea primară, prelucrarea, cât și producția de mobilă, se ridică la câteva miliarde de euro, iar cei mai mari jucători în acest domeniu au devenit firmele austriece. Exportul reprezintă o parte importantă din businessul acestor companii, lemnul românesc ajungând să fie vânat de cumpărătorii străini, în special de cei chinezi.
Industria lemnului, în care se poate include atât exploatarea primară, prelucrarea, cât și producția de mobilă, se ridică la câteva miliarde de euro, iar cei mai mari jucători în acest domeniu au devenit firmele austriece.
Exportul reprezintă o parte importantă din businessul acestor companii, lemnul românesc ajungând să fie vânat de cumpărătorii străini, în special de cei chinezi.Pe piețele externe se caută în special lemn cu un nivel redus de prelucrare, în timp ce pe piața internă au apărut noi fabrici de plăci (cum ar fi cele de PAL, plăci aglomerate din lemn, sau MDF, medium density fireboard).
Dacă la export este bătaie pe lemnul românesc, produsele de mobilă își găsesc cu mai multă greutate locul pe piețele externe. Mulți dintre mangerii din industria mobilei spun că obiectivul din acest an este de fapt menținerea piețelor existente.
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generatia Pilon Ii · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026