Versiunea completă
Business Legal

Raport CE: ICCJ a accelerat procesele de mare corupție, după recomandările de evitare a prescripției

Raportul CE privind MCV notează în cazul României că Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a accelerat derularea proceselor privind cazurile de corupție la nivel înalt, ca răspuns la recomandările privind riscul ca în unele astfel de cazuri să se împlinească termenele de prescripție.

Miruna Badea · 8 februarie 2012 · 1 min de citit

Raportul CE publicat miercuri notează că în cazul României s-au constatat o serie de evoluții în felul în care România a dat curs recomandărilor Comisiei.

“Noul Cod Civil a intrat în vigoare fără probleme în octombrie 2011 și se preconizează că în iunie 2012 va intra în vigoare și Codul de procedură civilă. Ca răspuns la recomandările Comisiei privind riscul ca în unele cazuri de corupție la nivel înalt să se împlinească termenele de prescripție, Înalta Curte de Casație și Justiție a accelerat derularea proceselor privind cazurile de corupție la nivel înalt”, notează Comisia.

Potrivit CE, această măsură “ar putea avea un impact pe termen mai lung, putând conduce la raționalizarea procedurilor judiciare și la adoptarea unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate fără întârzieri”.

Citește și