RCS&RDS, așteptată să clarifice situația conducerii
Compania de cablu RCS&RDS, cu afaceri anuale de aproape o jumătate de miliard de euro doar pe piața locală, este așteptată să clarifice situația echipei sale de conducere, după ce în urmă cu o lună Alexandru Oprea, CEO al operatorului timp de 18 ani, și-a anunțat în mod surprinzător retragerea.

Săptămâna trecută acționarii companiei de cablu au decis să-l numească în locul lui Alexandru Oprea pe Serghei Bulgac, care ocupă funcția de vicepreședinte pentru operațiuni financiare în cadrul companiei, conform informațiilor obținute de ZF de la mai multe surse de pe piața de telecom. O altă adunare a acționarilor a avut loc la finele lunii aprilie, însă după mai multe ore de discuții o decizie privind succesorul lui Oprea nu a fost luată, conform altor surse de pe piață.
Contactați de ZF încă de joi, reprezentanții RCS&RDS nu au comentat până în acest moment informațiile privind numirea lui Serghei Bulgac în funcția de director general al companiei.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026