Cum a redus Suedia risipa alimentară din gospodării de la 19 kg de la alimente bune de consumat la 16 kg în cinci ani. „Sunt trei autorități care lucrează împreună“. Risipa alimentară în Suedia este de circa 122 kg per capita, inclusiv în retail. În Român
Suedia analizează periodic risipa alimentară astfel încât să găsească metode să reducă această problemă și a reușit de exemplu să scadă cantitatea de mâncare care ar putea fi consumată dar ajunge la gunoi de la 19 kg în 2018 la 16 kg în 2023.
Suedia analizează periodic risipa alimentară astfel încât să găsească metode să reducă această problemă și a reușit de exemplu să scadă cantitatea de mâncare care ar putea fi consumată dar ajunge la gunoi de la 19 kg în 2018 la 16 kg în 2023.
„Am actualizat recent un plan național de acțiune în Suedia și avem patru domenii-cheie. Este vorba despre obiective și metode de urmărire, despre activități și colaborare între actorii din lanțul de aprovizionare cu alimente, schimbarea comportamentului consumatorilor având în vedere că cea mai mare parte a risipei alimentare are loc în gospodării, și creșterea cunoștințelor, cercetării și inovării. Deci, acest lucru a fost prezentat guvernului în luna februarie a acestui an“, a spus Karin Fritz, food waste expert de șapte ani la Swedish Food Agency.
Ea a avut o intervenție online în cadrul unei mese rotunde cu tema risipa alimentară organizată de Ministerul Mediului. Karin Fritz spune că, având în vedere că Uniunea Europeană a impus noi obiective în ceea ce privește reciclarea, organizația este nevoită să refacă planul de acțiune.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026