Cum a fost relația companiilor cu băncile în pandemie? Monica Cristea, Electric Plus: Avem cel mai scăzut nivel al dobânzilor din toată perioada noastră de activitate și asta ne încurajează să facem investiții
Producătorul de tâmplărie Electric Plus din Bacău a apelat în condițiile pandemiei de COVID-19 la aproape toate tipurile de facilități oferite de băncile cu care colaborează și a accesat și finanțări, ultimul credit, de 6 mil. euro, fiind contractat în vederea dezvoltării producției.
♦ Pe viitor, compania vrea să mențină liniile de credit la același nivel contractat și să ramburseze creditele aferente investițiilor din 2020 – 2021.
Producătorul de tâmplărie Electric Plus din Bacău a apelat în condițiile pandemiei de COVID-19 la aproape toate tipurile de facilități oferite de băncile cu care colaborează și a accesat și finanțări, ultimul credit, de 6 mil. euro, fiind contractat în vederea dezvoltării producției.
„În contextul incert al anului 2020, din martie, de la debutul crizei sanitare și până în prezent am apelat la aproape toate tipurile de facilități pe care ni le-au oferit băncile cu care colaborăm: amânarea la plată a ratelor scadente, prelungirea liniilor de credit, majorarea liniei de credit, contractarea de credite de investiții, ultimul fiind cel de 6 milioane de euro pentru achiziționarea de utilaje pentru creșterea capacității de producție“, spune Monica Cristea, director economic la Electric Plus.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026