Restructurarea Telekom, aproape de final: sute de manageri, puși să dea interviuri pentru a rămâne șefi
Cele câteva sute de manageri și supervizori care sunt afectați de procesul de restructurare prin care trece grupul Telekom România - cea mai mare operațiune de acest tip desfășurată în acest an pe piața locală - au intrat, marți, în etapa finală a procedurilor de evaluare la finalul cărora vor afla dacă vor mai fi sau nu șefi de la 1 iulie în cadrul companiilor din grup, conform datelor ZF.
Pentru managerii din București interviurile au loc în perioada 6-9 iunie, iar pentru supervizori în perioada 19-23 iunie.
Toate persoanele afectate de procesul de reorganizare, denumit „New Telekom” (Noul Telekom – n.red.), au primit notificări, inclusiv pe e-mail, privind intrarea în ultima etapă, a interviurilor.
Mailurile, care au o formulare glacială, îi anunță sec pe manageri sau supervizori că postul lor va fi desființat sau redefinit și include date despre pașii pe care persoana trebuie să îi parcurgă dacă dorește să aplice la un post de conducere în cadrul companiilor din grup.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026