Revolut susține că peste 500.000 de clienți au solicitat un credit, dar ține secret numărul creditelor acordate efectiv și valoarea. Revolut nu este o bancă aflată sub supravegherea BNR și nu figurează în rapoartele băncii naționale pe lângă cele 34 de bă
Revolut, fintech-ul britanic care a ajuns la peste 2,5 milioane de clienți în România, a înregistrat până acum 500.000 cereri pentru un credit, opțiunea de creditare fiind disponibilă din luna august 2022, iar majoritatea clienților care au solicitat finanțare provin din orașele mari din România, cu venituri mult peste salariul mediu pe economie, a spus Gabriela Simion, Revolut branch head și hea…
♦ Pentru prima dată conducerea Revolut vorbește despre creditele pe care le acordă prin platformă.
Revolut, fintech-ul britanic care a ajuns la peste 2,5 milioane de clienți în România, a înregistrat până acum 500.000 cereri pentru un credit, opțiunea de creditare fiind disponibilă din luna august 2022, iar majoritatea clienților care au solicitat finanțare provin din orașele mari din România, cu venituri mult peste salariul mediu pe economie, a spus Gabriela Simion, Revolut branch head și head of lending pentru România și Italia. Cu toate acestea, Revolut nu a oferit o cifră exactă privind numărul de credite acordate efectiv și valoarea acestora, iar conform reprezentanților fintech-ului, aceasta este politica pe toate piețele unde Revolut acordă credite.
„Revolut a obținut licența bancară europeană în anul 2018 și a început să ofere produse de creditare clienților retail la finalul anului 2020 în Lituania. În acest moment produsele de creditare Revolut sunt disponibile pe
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026