Rezultatele primului trimestru din 2023: Telekom România Mobile a înregistrat venituri de aproape 70 mil. euro, în scădere ușoară față de T1 2022. Operatorul de telecomunicații a reușit să își crească baza de clienți cu peste 6%, ajungând la 4,06 milioane
Telekom România Mobile a înregistrat în primul trimestru al acestui an venituri totale de 69 de milioane de euro, cu aproximativ 2% mai mici decât în aceeași perioadă din 2022, excluzând reducerea tarifelor apelurilor de terminare în rețea și impactul MVNO, conform reprezentanților companiei.
Telekom România Mobile a înregistrat în primul trimestru al acestui an venituri totale de 69 de milioane de euro, cu aproximativ 2% mai mici decât în aceeași perioadă din 2022, excluzând reducerea tarifelor apelurilor de terminare în rețea și impactul MVNO, conform reprezentanților companiei. EBITDA ajustată (AL) a fost de 3,5 milioane de euro, relativ stabilă față de anul precedent, excluzând creșterea costurilor cu energia și impactul MVNO.
Operatorul de telefonie mobilă a reușit să își crească baza de clienți în primele trei luni din 2023 cu 6,3% comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, mai exact cu 240.000 de utilizatori, ajungând astfel la o bază de 4,06 milioane de clienți – abonați și utilizatori de cartele preplătite.
Numărul abonaților a crescut cu 6,2% față de același interval al anului precedent, Telekom România Mobile ajungând la 1,86 milioane de abonați la finalul lunii martie. În ceea ce privește numărul utilizatorilor de cartele prepaid, creșterea a fost ușr mai mare, de 6,4% față de T1 2022, compania având astfel 2,21 milioane de utilziatori prepaid la sfârșitul primului trimestru din 2023.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026