Rivalitate pentru coroana de capitală verde a României: Aradul suflă în ceafă Constanței, având în dezvoltare cel mai mare proiect solar din Europa. Dar apar și primele probleme
Doar anul trecut au fost emise avize tehnice de racordare la rețea și contracte de racordare pentru proiectele eoliene și solare noi de peste 6.300 MW în valoare totală de circa 6 miliarde de euro, arată datele centralizate de ZF pe baza informațiilor publice ale Transelectrica. Devine astfel fără dubiu că România se află în plin boom regenerabil, la aproape un deceniu de la prima perioadă care a…
♦ La finalul anului 2030, industria energiei verzi, eoliană și solară, ar putea crea 20.000 de noi joburi, primele trei meserii specifice fiind deja înregistrate în Clasificarea Ocupațiilor din România ♦ Ținând cont de proiectele în derulare, Aradul este la un pas de a-i lua Constanței coroana de cel mai verde județ din România, dacă investițiile se vor realiza l Schimbarea legislației ar putea fi însă o frână în dezvoltarea proiectelor.
Doar anul trecut au fost emise avize tehnice de racordare la rețea și contracte de racordare pentru proiectele eoliene și solare noi de peste 6.300 MW în valoare totală de circa 6 miliarde de euro, arată datele centralizate de ZF pe baza informațiilor publice ale Transelectrica. Devine astfel fără dubiu că România se află în plin boom regenerabil, la aproape un deceniu de la prima perioadă care a dus la dezvoltarea proiectelor de energie verde.
România are în acest moment un parc de proiecte eoliene și solare de circa 3.300 MW care în 2021 au avut o contribuție de peste 13% la producția totală de energie, arată datele din raportul anual al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Pornind de la informațiile publicate pe site-ul Transelectrica, operatorul sistemului național de transport al energiei, doar în 2022 au fost emise avize și contracte de racordare pentru proiecte solare cu o capacitate de 3.750 MW și pentru parcuri eoliene de circa 2.600 MW. Astfel, al doilea val de energie verde va avea ca vedetă proiectele solare. Potrivit datelor Transelectrica, în acest moment, Constanța este cel mai puternic județ din România în ceea ce privește capacitatea instalată a proiectelor funcționale, cu un total de circa 1.640 MW eolian și solar. Pe datele noi, doar în 2022 au mai fost avizate proiecte verzi de circa 292 MW. Pe de altă parte, Aradul vine puternic din spate. Deși acum în Arad se află circa 34 MW în proiecte solare, doar anul trecut au fost avizate investiții de energie solară de peste 1.800 MW. Mai departe, Galați și Giurgiu sunt județele care au concentrat cele mai multe proiecte de energie verde în dezvoltare, în contextul în care județele vedetă din primul val, Constanța și Tulcea, sunt aproape închise pentru noile investiții.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026