Româncele amână decizia de a face copii chiar și peste pragul de 35 de ani
Numărul de născuți proveniți din mame cu vârsta de peste 35 de ani a crescut cu 47% în 2017 față de anul 2008, când erau doar 20.937 de copii născuți de mame din această categorie de vârstă.
Numărul de născuți proveniți din mame cu vârsta de peste 35 de ani a crescut cu 47% în 2017 față de anul 2008, când erau doar 20.937 de copii născuți de mame din această categorie de vârstă.
„Aceasta este o tendință care se maniefstă în statele din vest de mai demult, iar România se înscrie perfect în acest trend. Complexul de factori care a condus la creșterea numărului de copii născuți de mame cu vârsta de peste 35 de ani este relativ generos și se înscrie în ceea ce specialiștii numesc a doua tranziție demografică. Se observă mai multe schimbări în zona aceasta de formare a cuplurilor, instituția căsătoriei, divorțurile și mentalitățile schimbate față de ceea ce se întâmpla până în anii ‘80“, a explicat Constanța Mihăescu, profesor la Departamentul de Statistică și Econometrie al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Peste 30.800 de copii născuți în 2017, adică 15% din totalul celor circa 200.000 de copii născuți în România în acel an, provin de la mame cu vârsta de peste 35 de ani, arată datele centralizate de ZF pe baza informațiilor de la Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026