România a împrumutat, de la aderarea la UE, 254 de miliarde de lei
De la data aderării la UE, în 2007, până la finalul lui iulie 2018, România a împrumutat 254,7 miliarde de lei (și a plătit dobânzi la credite de 97 de miliarde de lei), ponderea datoriei în PIB ajungând de la 11,9% din PIB în 2007 la 34,9% din PIB la mijlocul lui 2018. Nu este însă o creștere lineară, ponderea datoriei în PIB crescând sau descrescând în funcție de ciclul economic.

De pildă, dacă, în 2000, datoria în PIB era de 22,4%, ea a început să descrească, începând cu 2003, pe măsură ce creșterea economică era din ce în ce mai mare, și a ajuns, în 2007 la 11,9% din PIB, când creșterea economică a fost de 8,5%. Datoria a început apoi să crească pentru că împrumuturile au fost mai mari, dar și PIB-ul a crescut mai încet, determinând creșterea datoriei ca procent din PIB.
Situația se repetă în ultimii ani, pe măsură ce economia a crescut din ce în ce mai bine. Astfel, începând cu 2014 (creștere economică de 3%) datoria a început să scadă, ca procent din PIB, de la 39,1%, la 35% în 2017 (creștere economică de 6,9%) și a ajuns, la mijlocul anului, la 34,9%. Iulian Anghel
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026