România a sărit de 15.000 de „afaceri de la zero“
Sub 2% din SRL-D-uri au pierdut lupta cu piața în ultimii patru ani, ceea ce face din acest program un succes.
Mediul de business local a trecut în luna august a acestui an de pragul de 15.000 de „afaceri de la zero” înființate, la aproximativ patru ani de la momentul lansării programului național prin care statul acordă finanțări nerambursabile de până la 10.000 de euro celor care vor să își deschidă o afacere de tip SRL-D (debutant), potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
Dacă inițial cei care puteau primi finanțare de la guvern pentru a intra în rândul antreprenorilor din România erau doar tinerii cu vârstă de până în 35 de ani, de la începutul lunii iulie a acestui an criteriul de vârstă a fost eliminat oficial. Astfel, oricine vrea să își deschidă primul business poate să acceseze banii, dar să beneficieze și de facilitățile oferite în cadrul programului – scutirea de la plata taxei pentru înființarea firmei sau scutirea de la plata contribuțiilor sociale pentru antreprenorii care angajează cel puțin patru persoane.
În 2014, până în august s-au înființat circa 500 de noi SRL-D-uri pe lună, cam tot atâtea cât pot benficia de bugetul de 5 milioane de euro pus la dispoziție de stat, în condițiile în care acesta acordă finanțarea maximă de 10.000 de euro fiecărui plan de afaceri depus de potențialii antreprenori, restul celor care și-au înființat SRL-D-uri alegând acest statut pentru facilități.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026