Versiunea completă
Auto & Transporturi

România are 40% din căile ferate electrificate, iar pentru a ajunge la 100% sunt necesare peste 10 mld. euro. Roland Berger: Fără creșterea traficului, nu se justifică investiția

În timp ce Polonia defilează cu un grad de electrificare a căilor ferate de 70% iar state precum Elveția sunt deja la 100%, România este aproape de coada clasamentului european cu un procent de circa 40%.

Mirela Turlan · 5 noiembrie 2023 · 1 min de citit

În timp ce Polonia defilează cu un grad de electrificare a căilor ferate de 70% iar state precum Elveția sunt deja la 100%, România este aproape de coada clasamentului european cu un procent de circa 40%. Dar fără creșterea traficului feroviar, deblocarea unor investiții masive în această direcție este nesustenabilă din punct de vedere economic.

„România are o rețea de cale ferată cu o lungime totală de aproximativ 10.600 de kilometri, din care aproape 4.000 km sunt electrificați. Cu o rată de electrificare de sub 40% a infrastructurii de transport feroviar, România se situează sub media europeană, care a atins pragul de 50%“, spune Szabolcs Nemes, managing partner, Roland Berger România. Iar concentrarea traficului pe anumite porțiuni face dificilă discuția despre o rețea de căi ferate 100% electrificată în România.

Trenul București – Constanța este singurul din țară care ajunge la viteze de 90 până la 120 de kilometri pe oră, în timp ce marile orașe ale țării sunt conectate pe rute feroviare unde viteza nu depășește 60 de kilometri pe oră, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Citește și