România, în top 10 producători de castraveți din UE, dar Profi aduce la mijlocul lunii ianuarie castraveți din Grecia
Cu o producție anuală de 90.000 de tone de castraveți, România se află pe locul al șaselea în Uniunea Europeană, un top condus de Spania, arată datele Eurostat. Mai mult, România se află înaintea Germaniei și Italiei, care au producții cu 34%, respectiv 55% mai mici decât a noastră.
Cu o producție anuală de 90.000 de tone de castraveți, România se află pe locul al șaselea în Uniunea Europeană, un top condus de Spania, arată datele Eurostat. Mai mult, România se află înaintea Germaniei și Italiei, care au producții cu 34%, respectiv 55% mai mici decât a noastră.
Însă, deși România este unul din cei mai mari producători la nivelul UE, lanțul de magazine Profi, care are peste 1.500 de magazine fizice în România, aduce castraveți din Grecia. ZF a mers în data de 12 ianuarie 2022 într-un magazin al rețelei, Profi City, de pe strada Țepeș Vodă din București, iar pe etichetă, țara de origine menționată era Grecia. De asemenea, mai multe legume erau importate. De exemplu, roșiile și ardeiul erau din Turcia, fasolea uscată din Polonia, salata verde din Italia și usturoiul din Olanda. De ce lipsesc producătorii români?
„Anul acesta suntem ca la jocurile de noroc, în plină creștere de prețuri, fără predictibilitate și s-ar putea ca iarna abia de-acum să vină. Prețul gazului s-a triplat, prețul lemnului s-a triplat, dar noi a trebuit să încălzim solariile și astfel costurile cu energia reprezintă 30-40% din costurile totale de producție, față de 5-10%, când producem legumele în câmp“.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026