România trebuie să se miște repede pentru a nu pierde lupta creșterii economice și a competitivității în Europa. Economia are nevoie de inovare, iar pentru asta există resurse și expertiză, însă e nevoie și de o colaborare a mediului privat cu statul
Într-o lume tot mai competitivă, în care inovarea a devenit esențială pentru creșterea economică, România trebuie să țină pasul cu schimbările pentru a rămâne relevantă din punct de vedere competitiv nu doar în piața europeană, ci și în cea globală.
♦ Președintele Nicușor Dan: „Este un moment în care mediul privat și statul trebuie să înceapă să colaboreze. Vă încurajez să veniți cu politici gata scrise și gata să fie implementate“ ♦ Dan Șucu, Concordia: „România are astăzi resurse, idei și oameni capabili. Pentru a face saltul spre o economie competitivă, bazată pe inovare și valoare adăugată, avem nevoie de coerență, de disciplină, de colaborare“ ♦ Sergiu Manea, BCR: „Avem multe oportunități, trebuie doar să le luăm și le vom lua dacă lucrăm împreună și dacă înlăturăm toate fricțiunile“.
Într-o lume tot mai competitivă, în care inovarea a devenit esențială pentru creșterea economică, România trebuie să țină pasul cu schimbările pentru a rămâne relevantă din punct de vedere competitiv nu doar în piața europeană, ci și în cea globală. Există resurse și expertiză, dar pentru ca magia să se întâmple este nevoie și de o reală colaborare între mediul privat și stat. Aceasta a fost una dintre concluziile participanților care au luat parte la evenimentul Summit 2025: Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană, organizat de Confederația Patronală Concordia.
Printre puținele dăți în care politicienii recunosc situația reală a unui aparat de stat depășit de vremurile în care trăim, președintele Nicușor Dan a îndemnat mediul privat să colaboreze cu statul și să propună politici care ar putea fi gata de implementare.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026