Românii cu venituri peste medie aduc creșterea pe piața auto
Salariile cu aproape 34% peste media națională și rata șomajului de sub 2% față de 5% la nivelul întregii țări au făcut din București principala piață auto a României, unde sunt vândute jumătate din mașinile noi comercializate în România.
Salariile cu aproape 34% peste media națională și rata șomajului de sub 2% față de 5% la nivelul întregii țări au făcut din București principala piață auto a României, unde sunt vândute jumătate din mașinile noi comercializate în România.
În opt dintre cele 42 de județe ale țării s-au înmatriculat mai puțin de 100 de mașini noi în primele șase luni ale acestui an, potrivit datelor Direcției permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor (DRPCIV), în timp ce peste pragul de 1.000 de unități sunt doar Capitala, cu aproape 16.600 de autoturisme noi, și Ilfov, cu aproape 1.300.
Raportat la numărul de salariați, în 38 din cele 42 de județe s-au înmatriculat mai puțin de patru mașini noi la mia de salariați, un indicator dur pentru comercianții din domeniul auto care se luptă pe o piață de maximum un miliard de euro anual.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026