Romgaz a continuat scăderea pe bursă și după rezultate
Acțiunile producătorului de gaze Romgaz (simbol bursier SNG) au raportat un minus de 1,2% în ședința de ieri, până la o cotație 33,1 lei/titlu, potrivit datelor disponibile la ora 18.00.
Acțiunile producătorului de gaze Romgaz (simbol bursier SNG) au raportat un minus de 1,2% în ședința de ieri, până la o cotație 33,1 lei/titlu, potrivit datelor disponibile la ora 18.00.
Aceasta este a patra ședință consecutivă de scăderi pe bursă pentru Romgaz, în contextul în care compania și-a publicat vineri, 14 august, rezultatele financiare pe primul semestru.
Romgaz a raportat un minus de 19% la vânzările de gaze în al doilea trimestru, iar profitul net s-a ajustat negativ cu 22% până la 204 milioane de lei, rezultatele fiind sub așteptările analiștilor.
Producătorul de gaze naturale este a doua cea mai valoroasă companie listată la bursă după Petrom, cu o capitalizare de 12,9 mld. lei.
Citește și
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026