Romgaz: Acțiunea se află pe un trend de creștere după ce compania a previzionat un program de investiții pe următorii cinci ani de circa 15,7 miliarde de lei
Romgaz (simbol bursier SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a anunțat marți că acțiunea SNG se află pe un trend ascendent după ce compania a publicat Strategia de Dezvoltare/Investiții pentru perioada 2020-2025, prin care se previzionează…
Romgaz (simbol bursier SNG), cel mai mare producător de gaze naturale din România, a anunțat marți că acțiunea SNG se află pe un trend ascendent după ce compania a publicat Strategia de Dezvoltare/Investiții pentru perioada 2020-2025, prin care se previzionează un program de investiții de circa 15,69 miliarde de lei.
În ultima lună, acțiunile Romgaz s-au apreciat cu 6%, în timp ce de la începutul anului acestea afișează o scădere de 19,14%, emitentul ajungând la 11,5 miliarde lei capitalizare, potrivit datelor BVB.
„Investițiile joacă un rol determinant în reducerea declinului natural al producției, atât prin descoperirea de noi rezerve de hidrocarburi cât și prin îmbunătățirea gradului de recuperare actual, prin reabilitarea, dezvoltarea și modernizarea facilităților existente, dar și în valorificarea unor noi oportunități de creștere și diversificare. Astfel, programul de investiții pe perioada de referință, va fi orientat în cea mai mare parte către producția de gaze naturale (circa o treime din sumă), asocieri/parteneriate în proiecte offshore (Marea Neagră) și producere- stocare energie electrică (o altă treime din sumă, respectiv 5,475 miliarde lei), diversificare – petrochimie și producția energie electrică, diferența până la 15,69 miliarde de lei total investiții pentru următorii 5 ani. Doresc să menționez însă că elaborarea strategiei s-a bazat pe scenariul business as usual, neținând cont de situația curentă a pandemiei de COVID-19 și se impune revizuirea informațiilor îndată ce vor exista prognoze macroeconomice cu un grad de certitudine mai ridicat”, a declarat Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026