Versiunea completă
Energie

Romgaz, la a doua achiziție istorică după Neptun Deep din 2022. Producătorul de gaze, aproape de a prelua Azomureș, prima integrare pe verticală făcută de o companie de stat, care pune valoare adăugată peste resurse

Anunțul făcut ieri de Romgaz a fost întâmpinat cu o creș­te­re solidă a acțiunilor la Bursă, de peste 6%. Din­co­lo de bucuria investitorilor, consursul oamenilor politici de a-și asuma meritul, în plină criză, a fost la fel de savu­ros.

Mirela Turlan · 7 mai 2026 · 3 min de citit

♦ Tranzacția, dacă se va finaliza, produce prima integrare pe verticală majoră la nivel industrial, un domeniu în care România suferă în acest moment ♦ Factura importurilor de îngrășăminte chimice s-a ridicat anul trecut la 1,25 mld. euro, iar anul acesta va fi și mai mare în contextul războiului din Iran ♦ România în acest moment consumă circa 2,5-2,7 milioane de tone de îngrășăminte și nu produce mai nimic ♦ Capacitatea anuală a Azomureș este de 1,8 milioane de tone de îngrășăminte ♦ Dacă Romgaz va prelua Azomureș, ar fi pentru prima dată când o companie strategică de stat face pași concreți în a pune valoare adăugată peste resurse, revitalizând astfel un lanț industrial crucial pentru securitatea alimentară a României ♦ Pentru Romgaz este al doilea pas major de dezvoltare după ce compania a plătit în 2022 circa 1 mld. dolari pentru a prelua participația americanilor de la ExxonMobil în Neptun Deep din Marea Neagră ♦ La fel ca în cazul Neptun Deep, greul abia acum urmează la Azomureș.

Anunțul făcut ieri de Romgaz a fost întâmpinat cu o creș­te­re solidă a acțiunilor la Bursă, de peste 6%. Din­co­lo de bucuria investitorilor, consursul oamenilor politici de a-și asuma meritul, în plină criză, a fost la fel de savu­ros. Dar anunțul nu este definitiv, iar ceea ce va fi cu adevărat dificil abia va urma pen­tru Romgaz care va fi forțat la investiții ma­jore în activele Azomureș, într-un context de volatilitate extremă pe fondul conflic­tului din Orientul Mijlociu și pe o piață cu o concurență puternică.

Romgaz (SNG) a anunțat miercuri că a ajuns la un acord de principiu cu Azomureș privind preluarea activității operaționale a producătorului de îngrășăminte chimice, prin mecanismul „Transfer of a Going Con­cern“ (un transfer de întreprindere în funcțiune (TOGC) are loc atunci când o întreprindere sau o parte independentă a acesteia este vândută ca entitate activă și funcțională, tranzacția nefiind supusă TVA-ului. Acest lucru permite transferul de active, angajați și contracte fără apli­carea TVA, contribuind la îmbunătățirea fluxului de numerar). Tranzacția marchea­ză cel mai important pas strategic al com­pa­niei din ultimii ani, după intrarea în pro­ducție a zăcămintelor din Marea Neagră.

Citește și