Rovana Plumb: Numărul tichetelor din programul "Rabla" va fi suplimentat cu 30.000, în două etape
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunțat, luni, că până la sfârșitul lunii iunie va fi suplimentat cu 15.000 numărul tichetelor din programul "Rabla", iar după rectificarea bugetară vor mai exista alte 15.000, decizia fiind luată pentru menținerea locurilor de muncă.
Rovana Plumb a declarat că a fost analizată posibilitatea ca până la sfârșitul lunii iunie să se finalizeze procedura de punere pe piață, suplimentar, a 15.000 de tichete în programul “Rabla”, precizând că acestea vor putea fi utilizate după 1 iulie.
Ministrul Mediului a mai spus că cele 15.000 de tichete din prima etapă au o valoare totală de 57 de milioane de lei.
Totodată, ministrul a anunțat că programul “Rabla” va continua, întrucât se consideră că acesta este în sprijinul cetățenilor, iar după rectificarea bugetară vor mai fi puse pe piață alte 15.000 de tichete.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026