Roxana Voicu, Enterprise Concept: Cantitatea mare de date pe care o gestionează retailerii determină nevoia de digitalizare. E un fapt incontestabil
Digitalizarea a fost cuvântul de ordine al anului trecut când toate companiile a trebuit să se adapteze la noua realitate impusă de pandemie. Astfel, în prezent, digitalizarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate într-un peisaj tot mai concurențial, unde clientul e educat și știe ce vrea. Iar retailul nu face excepție.
Enterprise Concept este o companie înființată în 2005, cu capital 100% românesc, având ca obiect principal de activitate implementarea de soluții de optimizare și automatizare a proceselor de business pe piața de retail din România, dar nu numai.
Digitalizarea a fost cuvântul de ordine al anului trecut când toate companiile a trebuit să se adapteze la noua realitate impusă de pandemie. Astfel, în prezent, digitalizarea nu mai este o opțiune, ci o necesitate într-un peisaj tot mai concurențial, unde clientul e educat și știe ce vrea. Iar retailul nu face excepție.
„Din perspectiva clienților cu care colaborăm, mai exact cei din retail cu care lucrăm încă din 2015 și cărora am putut să le urmărim evoluția, am văzut până în pandemie o viteză destul de mică în ceea ce privește digitalizarea“, spune Roxana Voicu, chief operations officer în cadrul Enterprise Concept.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026