RTPR a obținut clarificarea termenului de consumator pentru investitorul persoană fizică pe piața de capital
Casa de avocatură RTPR a obținut clarificarea termenului de consumator pentru investitorii neprofesioniști ai platformelor de tranzacționare cu instrumente financiare.
Casa de avocatură RTPR a obținut clarificarea termenului de consumator pentru investitorii neprofesioniști ai platformelor de tranzacționare cu instrumente financiare.
“La sesizarea instanței naționale într-un litigiu gestionat de către RTPR, curtea de justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat o hotărâre ce clarifică criteriile de distincție dintre investitorul persoană fizică și cel cu titlu profesional”, transmit reprezentanții RTPR.
Astfel, instanța europeană a arătat că investitorul neprofesionist este asimilat consumatorului indiferent de volumul, valoarea și frecvența tranzacțiilor pe care le realizează, cât timp operează fără un titlu profesional – nu este atestat și nu furnizează consultanță sau servicii de investiții.
Până la acest precedent, instanțele puteau interpreta că activitatea investițională intensă ar califica persoanele fizice drept investitori profesioniști, cu consecințe semnificative asupra drepturilor pe care acestea le pot exercita. Concret, hotărârea deschide posibilitatea judecării eventualelor litigii în fața instanțelor naționale din țara de domiciliu a investitorului, facilitând astfel accesul la justiție.
„Ca urmare a deciziei în cauza ȋn care suntem implicați, drepturile investitorilor din Uniunea Europeană sunt clarificate și consolidate, ceea ce va contribui la transparentizarea și îmbunătățirea relației cu operatorii de platforme investiționale, stimulând apetența pentru tranzacționare în condiții sigure și predictibile”, explică Valentin Berea, Partener RTPR.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026