Versiunea completă
Business Legal

Ruxandra Târlescu, Partner PwC Romania : Ordonanța-trenuleț a ajutat deficitul bugetar să rămână la o singură cifră. E nevoie de mai multe măsuri

Ordonanța-trenuleț, aprobată la finele anului trecut, a ajutat deficitul bugetar să rămână la o singură cifră, iar cel mai probabil, fără acele modificări legislative, acesta ar fi depășit 10%, este de părere Ruxandra Târlescu, Partner PwC Romania. ”Ordonanța a adus…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 22 mai 2025 · 1 min de citit

Ordonanța-trenuleț, aprobată la finele anului trecut, a ajutat deficitul bugetar să rămână la o singură cifră, iar cel mai probabil, fără acele modificări legislative, acesta ar fi depășit 10%, este de părere Ruxandra Târlescu, Partner PwC Romania.

”Ordonanța a adus modificări puține și menite să țină deficitul într-o singură cifră. Fără ea ne-am fi dus probabil peste 10%. Pe zona fiscală, se lucrează la o reformă fiscală. E vorba și de menținerea accesului la PNRR, de absorția fondurilor, deci implicațiile sunt multiple”.

OUG nr. 156 din 30 decembrie 2024, aprobată de Guvernul Ciolacu, a introdus o serie de măsuri pentru consolidarea fiscală și combaterea evaziunii, printre modificări fiind majorarea impozitului de dividende de la 8% la 10%, reducerea plafonului pentru impozitarea microîntreprinderi de la venituri de 500.000 euro la 250.000 euro, eliminarea facilităților fiscale aplicabile angajaților din sectorul construcțiilor, sectorul agricol, industria alimentară și IT, introducerea impozitului pe construcții de 1%.

Citește și