Versiunea completă
Eveniment

S-a dat drumul la un nou program de finanțare a IMM-urilor: Agro IMM Invest vine cu garanții și bani nerambursabili pentru investiții de până în 800.000 de euro pentru companiile din agricultură și industria alimentară

Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021 și bugetul a fost majorat de la 4,5 mld. lei la 7,18 mld. lei și totodată a fost creat subprogramul de susținere a afacerilor mici și mijlocii din domeniul…

Alex Ciutacu · 30 decembrie 2020 · 1 min de citit

Programul IMM Invest a fost prelungit până la 30 iunie 2021 și bugetul a fost majorat de la 4,5 mld. lei la 7,18 mld. lei și totodată a fost creat subprogramul de susținere a afacerilor mici și mijlocii din domeniul agriculturii și sectorului alimentar, Agro IMM Invest, care poate fi accesat pentru acordarea de garanții pentru finațnarea nevoilor curente de lucru sau pentru realizarea de investiții, potrivit unui comunicat de presă al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

Beneficiarii grantului sunt întreprinderile mici și mijlocii, întreprinderile mici cu capitalizare de piață medie, precum și fermierii din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar.

„Prin grant se acordă și o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, cu condiția încadrării în plafonul de 120.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoara activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, 100.000 euro pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, respectiv 800.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar”, conform FNGCIMM.

Citește și