Safety Broker, liderul pieței de brokeraj în asigurări, a terminat primul semestru din 2021 cu prime interemediate de 335 mil. lei, în creștere cu 23,4%. Compania a primit avizul pentru listare la Bursa de Valori București
Safety Broker, liderul pieței de brokeraj în asigurări, a încheiat primele șase luni din 2021 cu un volum al primelor brute intermediate de 335 mil. lei, în creștere cu 23,4% față de perioada similară a anului trecut, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.
Safety Broker, liderul pieței de brokeraj în asigurări, a încheiat primele șase luni din 2021 cu un volum al primelor brute intermediate de 335 mil. lei, în creștere cu 23,4% față de perioada similară a anului trecut, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții companiei.
“Vizăm realizarea unor operațiuni de fuziuni/achiziții și ne propunem o creștere a cotei de piață de la nivelul actual de 7,37% la 10% în perioada următoare. Nu în ultimul rând, fiind incurajați de operațiunile derulate deja în Republica Moldova, ne propunem să continuam extinderea activității de brokeraj în asigurari pe piețele din regiune, următoarea țintă fiind Bulgaria”, a transmis Viorel Vasile, președinte al Consiliul de Administrție al Safety Broker.
Din totalul subscrierilor realizate de Safety Broker în semestrul 1 al anului 2021, cele mai mari creșteri s-au înregistrat pe zona asigurărilor de garanții, respective 49%, asigurările CMR 28%, asigurările de locuințe cu 28%, asigurările Casco 22%, asigurările de viață și sănătate 17% și asigurările RCA cu 21%, față de primul trimestru din anul 2020.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026