Versiunea completă
Profesii

Salarii la stat. Cât câștigă șeful Poștei Române

Ion Smeeianu, managerul care a ocupat funcția de director general al Poștei Române până la jumătatea anului trecut, a avut venituri de 436.578 de lei în primele șase luni ca director general și administrator al Poștei, adică circa 72.700 de lei lunar (echivalentul a circa 16.400 de euro).

Mirela Turlan · 31 martie 2015 · 2 min de citit

Ion Smeeianu, managerul care a ocupat funcția de director general al Poștei Române până la jumătatea anului trecut, a avut venituri de 436.578 de lei în primele șase luni ca director general și administrator al Poștei, adică circa 72.700 de lei lunar (echivalentul a circa 16.400 de euro). Datele au fost publicate în declarația sa de avere din 2015, disponibilă pe site-ul Ministerului Economiei, el fiind consilier personal al ministrului. În urmă cu câteva zile, Smeeianu a fost numit reprezentant al statului în adunarea generală a acționarilor a companiei de stat Transgaz Mediaș.

La rândul său, Alexandru Pe­trescu, managerul care ocupă în prezent funcția de director general al Poștei Române, a avut venituri de peste 124.000 de lei în 2013, ceea ce înseamnă o medie lunară de 10.300 de lei (2.300 de euro), potrivit datelor publicate în declarația sa de avere din 2014. În document se arată că sumele au fost obținute în 2013 atât în calitate de director executiv al Poștei Române (103.867 de lei), cât și ca președinte al comisiei de pregătire și monitorizare pentru privatizare în cadrul Poștei. Datele privind veniturile sale din 2014, când a preluat funcția de director general, nu au fost încă făcute publice.

Prezent la începutul anului în studiourile ZF LIVE, Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române a declarat că a deschis recent primul oficiu în franciză și a înființat un broker propriu de asigurări, două segmente de business pe care le va dezvolta în următorii ani.

Citește și