Salariile IT-știlor au depășit pentru prima dată pragul de 9.000 de lei net pe lună. Salariul mediu a crescut cu 6,8% în ultimul an, dar beneficiul majorării a fost anulat de inflația de 7,8%
Salariul mediu pe economie a ajuns la 3.645 de lei în luna noiembrie a anului 2021, în creștere cu 6,8% față de perioada similară a anului anterior, arată datele INS. Totuși, nivelul inflației de 7,8% înregistrat în aceeași lună arată că, de fapt, angajații au câștigat mai puțin anul trecut decât în urmă cu un an.
Salariul mediu pe economie a ajuns la 3.645 de lei în luna noiembrie a anului 2021, în creștere cu 6,8% față de perioada similară a anului anterior, arată datele INS. Totuși, nivelul inflației de 7,8% înregistrat în aceeași lună arată că, de fapt, angajații au câștigat mai puțin anul trecut decât în urmă cu un an.
„Conform unui studiu derulat de EXEC-EDU la finalul anului trecut, aproape 60% dintre manageri consideră că salariile în principalele sectoare de business din economia locală vor continua să crească în 2022, în timp ce 34% consideră că nivelul acestora va rămâne similar cu cel din 2021. Această creștere devine însă irelevantă, în condițiile unei creșteri galopante a ratei inflației, dar și a costurilor suplimentare pe care unii angajați le suportă lucrând de acasă“, a explicat Oana Scarlat, CEO al companiei de training EXEC-EDU.
Angajații din IT sunt cel mai bine plătiți angajați din economie, cu o medie de 9.055 de lei net în noiembrie 2021 (în creștere cu 9,5% față de perioada similară din 2020), depășind pentru prima oară pragul de 9.000 de lei net pe lună. În sectorul IT&C lucrează peste 200.000 de oameni.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026