Samsung schimbă șeful diviziei de smartphone-uri
Ratarea țintelor de vânzări pentru telefoanele din seria Galaxy S6 și scăderea pe ansamblu a cotei de piață globale pe segmentul smartphone-urilor au determinat Samsung să numească un nou șef în fruntea diviziei care răspunde de telefoanele mobile, aceasta fiind cea mai importantă mutare făcută de gigantul sud-coreean în ultimii ani, scrie Reuters.
JK Shin, care conduce din anul 2009 divizia de telefoane a Samsung și care a contribuit la explozia companiei pe acest segment prin seria Galaxy, nu se va mai ocupa zi de zi de management, care va fi preluat de Koh Dong-Jin, scrie Bloomberg. Shin, care a contribuit la dezvoltarea rapidă a seriei de telefoane Galaxy, va rămâne președinte și co-CEO al diviziei internaționale Samsung Electronics.
„Decizia Samsung sugerează că își va reorganiza modelul de business și va pune accent pe realizarea de software. Noul lider va investi resursele pentru a impulsiona sectorul software“, spune Greg Roh, analist la compania HMC Investment Securities din Seul.
Anunțul vine într-o perioadă dificilă pentru compania coreeană, când seria de telefoane Galaxy pierde teren în fața Apple și este amenințată și de creșterea competiției din partea producătorilor chinezi de smartphone-uri, precum Xiaomi și Huawei. Galaxy nu mai este cel mai vândut produs pe piața din China, Samsung preconizând scăderi ale profitului cu 8,2 puncte procentuale, fiind cea mai importantă scădere a companiei din 2011.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026