Șandor a finalizat a patra clădire din CBC Timișoara
Omul de afaceri Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului City Business Center din Timișoara, a finalizat cea de-a patra clădire a parcului de afaceri din Piața 700, imobil care a fost realizat inclusiv cu fonduri europene. Dezvoltatorul afirmă că deși valoarea inițială a proiectului era de 71,6 mil. lei (circa 16 mil. euro), suma efectiv cheltuită a fost de 43,7 mil. lei (circa 10 mil. euro), fii…
Omul de afaceri Ovidiu Șandor, dezvoltatorul proiectului City Business Center din Timișoara, a finalizat cea de-a patra clădire a parcului de afaceri din Piața 700, imobil care a fost realizat inclusiv cu fonduri europene. Dezvoltatorul afirmă că deși valoarea inițială a proiectului era de 71,6 mil. lei (circa 16 mil. euro), suma efectiv cheltuită a fost de 43,7 mil. lei (circa 10 mil. euro), fiind astfel realizată o “economie” de aproximativ 40%.
Clădirea are o suprafață închiriabilă de 9.500 mp și un grad de ocupare de 60% la momentul finalizării, în condițiile în care companii precum SAP sau Autoliv și-au extins prezența în cadrul proiectului. Ca urmare a dezvoltării proiectului din fonduri europene, Șandor a amenajat în clădire mai multe zone destinate IMM-urilor și start-up-urilor.
Proiectul CBC a ajuns astfel la o suprafață închiriabilă de 34.500 de metri pătrați, iar dezvoltatorii au început amenajarea șantierului pentru cea de-a cincea clădire.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026