Scăderi pe bandă pe bursele globale la acțiunile din tech, dominate de prăbușiri ale companiilor care produc chip-uri pentru AI
Acțiunile companiilor globale din tehnologie au scăzut puternic vineri, iar un indice al producătorilor americani de semiconductori se îndrepta spre cea mai slabă săptămână de după prăbușirea piețelor provocată anul trecut de așa-numita „zi a eliberării”, în condițiile în care…
Acțiunile companiilor globale din tehnologie au scăzut puternic vineri, iar un indice al producătorilor americani de semiconductori se îndrepta spre cea mai slabă săptămână de după prăbușirea piețelor provocată anul trecut de așa-numita „zi a eliberării”, în condițiile în care investitorii au devenit mai rezervați față de unele dintre companiile care au beneficiat cel mai mult de boomul inteligenței artificiale, scrie FT.
Piețele asiatice au urmat declinul abrupt înregistrat peste noapte pe Wall Street. Indicele japonez Nikkei 225, puternic orientat spre sectorul tehnologic, a scăzut cu 4%, iar indicele chinez CSI 300 s-a depreciat cu 3,6%. Piețele din Coreea de Sud, care s-au confruntat cu cea mai mare volatilitate asociată tranzacțiilor pe tema inteligenței artificiale, au fost închise.
„Oamenii foloseau companiile japoneze pentru a face pariuri foarte agresive pe tehnologie și inteligență artificială, iar acum se retrag”, a declarat un broker din Tokyo.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026