Scumpirea carburanților dă aripi mașinilor electrice și hibride plug-in: în două luni, cotele de piață ale BEV și PHEV aproape s-au dublat față de anul trecut, în timp ce prețul motorinei se apropie de 9 lei
Prețul benzinei standard la Petrom a ajuns pe 11 martie la 8,31 lei pe litru, iar cel al motorinei la 8,77 lei, cu noi majorări și pe 12 martie, după șase scumpiri consecutive în această lună, care au venit peste opt majorări din februarie. De la izbucnirea conflictului din Iran, motorina s-a scumpit cu circa 50 de bani, iar benzina cu peste 35 de bani, pe fondul unui Brent care a depășit…
♦ Seria de scumpiri la pompă declanșată de conflictul din Orientul Mijlociu – șase doar în martie, după opt consecutive în februarie – coincide cu un salt al cotelor de piață ale autoturismelor pur electrice și plug-in hibrid ♦ Datele APIA pe primele două luni ale anului arată că ponderea BEV a ajuns la 10,5% în februarie, de la 5,8% în aceeași lună a anului trecut, iar cea a PHEV la 8%, de la 5%, în condițiile în care piața totală de autoturisme noi a scăzut cu 24,4%.
Prețul benzinei standard la Petrom a ajuns pe 11 martie la 8,31 lei pe litru, iar cel al motorinei la 8,77 lei, cu noi majorări și pe 12 martie, după șase scumpiri consecutive în această lună, care au venit peste opt majorări din februarie. De la izbucnirea conflictului din Iran, motorina s-a scumpit cu circa 50 de bani, iar benzina cu peste 35 de bani, pe fondul unui Brent care a depășit 116 dolari pe baril pe 9 martie.
Datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) pe primele două luni arată însă o accelerare a tranziției către motorizări electrificate, chiar dacă piața totală este în contracție severă. În februarie, s-au înmatriculat 8.903 autoturisme noi, cu 24,4% mai puțin, iar în ianuarie scăderea fusese de 33,3%, până la 7.882 unități.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026