Scumpirile șocante încep să atace marile piețe energetice: carburanții, cererea de energie și de gaze naturale, toate pe minus în al doilea trimestru al anului
Cererea de benzină și de motorină s-a compactat cu 2% în al doilea trimestru al anului după o creștere de 7% în primele trei luni, arată datelor OMV Petrom, aceasta fiind primul semnal că scumpirile de la pompe nu mai pot fi susținute de consumatori.
♦ Galopul făcut de prețul carburanților, care la final de iunie era în jurul pragului de 9 lei pe litru, cu peste 60% mai mult față de 2021, se vede deja la pompe ♦ Pe al doilea trimestru al anului, cererea de benzină și motorină s-a redus cu 2% ♦ Mai departe, și celelalte piețe majore de energie electrică și de gaze naturale, aflate oricum pe minus chiar de la începutul anului, doar și-au adâncit scăderea în al doilea trimestru din 2022.
Cererea de benzină și de motorină s-a compactat cu 2% în al doilea trimestru al anului după o creștere de 7% în primele trei luni, arată datelor OMV Petrom, aceasta fiind primul semnal că scumpirile de la pompe nu mai pot fi susținute de consumatori. De altfel, tot datele producătorului de petrol și gaze arată că dacă în al doilea trimestru din 2021 barilul de țiței se tranzacționa cu 69 de dolari, media pe 2022 a sărit la 114 de dolari pe baril.
Intrarea pe minus a pieței de carburanți vine într-un peisaj în care cererea pentru celelalte produse energetice, gaz natural și electricitate, este deja în scădere încă din primul trimestru al anului. Pentru al doilea trimestru al anului, cererea de gaze naturale s-a compactat cu 19%, după o scădere de 11% în primul trimestru, iar cea de energie electrică s-a redus cu 6% după un minus de 4% în primul trimestru al anului. Atât gazul natural, cât și energia electrică au trecut prin scumpiri semnificative față de 2021.
-
Premieră în Europa: grupul francez Veolia se pregătește să recicleze baterii uzate de EV-uri pentru a recupera metale critice pentru industriile europeneBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Gigantul german al electrocasnicelor Miele vrea să-și mute în întregime producția de mașini de spălat în PoloniaBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
China vrea să investească 15 mld. dolari în centrale solare și eoliene în TurciaBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026